TimeToMarket #12 - O echipa motivata si bine articulata genereaza performanta si profit

De prea multe ori am intalnit in firme indivizi blazati si demotivati, fara nici un interes fata de performanta la locul de munca si fara nici un sentiment de aliniere a prioritatilor personale la obiectivele organizatiei...

“Scopul meu in viata nu este de a-mi face oamenii fericiti ci de a genera profit”. Asa ne-a spus odata un patron si manager, in timpul discutiilor preliminare demararii unui proiect de consultanta pentru re-engineering-ul organizatiei sale.

Omul nostru apelase la serviciile de consultanta ale echipei BusinessMachine tocmai pentru ca simtea ca profitul ar putea sa fie mai mare si ceva il tinea in loc.


Ce a aflat managerul nostru in perioada care a urmat a fost ca, intelese corect, cele doua obiective (“fericirea oamenilor” si “generarea profitului”) nu sunt neaparat antagonice ci sunt intr-o relatie de determinare, si anume in chiar avantajul sau: indivizii care se simt bine in cadrul echipei si, respectiv, al organizatiei muncesc cu dedicatie si responsabilitate, sunt creativi si au initiativa, “se bat” pentru produsul, marca si organizatia pe care le reprezinta si, ei bine, genereaza venituri si profit mai mari.
La fel de valabil este si reversul. In prea multe cazuri am intalnit – si noi si poate ca si dumneavoastra – indivizi blazati si demotivati, fara nici un interes pentru performanta la locul de munca si fara nici un sentiment de aliniere a obiectivelor si valorilor personale cu cele ale grupului sau organizatiei din care fac parte. Acestia au mereu un randament scazut si genereaza mai mult pierderi decat profit.

Fara a face prea mult recurs la teorie, pe care deja o stiti sau o puteti rapid completa din biblioteca, de vreo treizeci de ani se poarta in lumea managementului si a afacerilor conceptul de “echipa”. Conducerea afacerilor in era post-industriala se bazeaza tot mai mult pe echipa si, mai mult, in anii din urma conceptul a fost perfectionat prin adaugarea unui atribut nou – acum vorbim despre “echipa performanta”.
Dar de ce ne-am bate atat capul cu comunicarea si relatiile intre angajati sau intre noi – managementul – si ei?
Desigur, veti spune, daca e vorba de o chestiune de viata sau moarte si supravietuirea ar depinde de persoana de alaturi, atunci are sens sa ne ocupam de aceea; dar aici discutam doar de afaceri. Ei bine, se a
plica la fel si pentru afaceri pentru ca, fie ca va place sau nu, angajatii dumneavoastra detin cheia succesului companiei sau organizatiei. Examinarea catorva fapte argumenteaza in favoarea acestei afirmatii. In cele mai multe companii, managementul de varf aloca timp si resurse pentru a-si contura viziunea, misiunea si pentru a defini brand-ul organizatiei, promisiunea sa de valoare catre pietele tinta. In tot atat de multe companii, angajatii nu inteleg brand-ul suficient ca sa il accepte, nu mai vorbim despre a-l comunica convingator pietelor cu care lucreaza. Un studiu Gallup pe 300.000 de organizatii din toata lumea (poate si organizatii dintre cititorii “GoToMarket”) arata ca un procent ingrijorator de 78% dintre angajatii dumneavoastra realizeaza mult mai putin decat ar putea de fapt, din cauza functionarii defectuoase a echipelor si a lipsei de entuziasm pentru ceea ce fac. Daca toti angajatii dumneavoastra ar lucra la adevaratul lor potential, arata Gallup, clientii dumneavoastra ar fi cu 72% mai loiali, rulajul de personal v-ar scadea cu 60% si profitul v-ar sari in sus cu peste 40%.
Perfectionarea echipelor, maximizarea eficientei lor in functionare, potentarea sentimentului de apartenenta si loialitate a angajatilor la echipa si organizatie sunt perfect realizabile, in cadrul unui proces cu metodologie clara, team building – intarirea echipei. Proiectat si implementat de profesionisti sau chiar cu mijloace din interiorul organizatiei, team building-ul este de multe ori responsabil pentru raspunsul la intrebarea “de ce la ei se munceste asa bine si la noi nu?”.

Conceptul de team building este inca destul de exotic in multe organizatii romanesti dar este foarte familiar in cele cu expunere la practicile internationale de afaceri. In principiu este vorba de transformarea grupului intr-o echipa si apoi maximizarea eficientei in functionare a acesteia. Formarea echipei trebuie facuta cu mare atentie la cele doua categorii de roluri:

      •  Rolurile functionale ale membrilor echipei
        •   Rolurile ca “actori necesari” in echipa
In prea multe ocazii ignorarea celei de a doua categorii duce la acutizarea conflictelor si disfunctionalitati majore ale organizatiei.
Abordarea serioasa a conceptului de team building aduce beneficii enorme organizatiilor, atat prin prisma castigurilor in eficienta, creativitate si initiativa cat si prin evitarea unor costuri inutile. In practica noastra, am vazut organizatii care, in lunile imediat urmatoare unei sesiuni de team building au marcat salturi de performanta in afaceri chiar peste asteptarile lor. Intarirea echipei prin practici de team building este in mod traditional si necesar apanajul interventiei unui consultant extern. La fel de traditional, interventia are loc in unul din doua moduri:

      •   La sediul organizatiei, prin intreruperea activitatii rutiniere a membrilor echipei pentru cateva ore zilnic, de-a lungul a cateva zile, de obicei intr-o perioada mai laxa din punct de vedere al activitatii organizatiei. Lucrul cu consultantul se va baza pe practici interactive, cu focus pe integrarea performantei personale cu cea de echipa si a organizatiei.

      •   In cadrul unui staff retreat – retragere (de obicei anuala) a intregii echipe pentru o sesiune de lucru intr-o locatie care sa asigure deconectarea de la rutinele zilnice. Staff retreat-ul include intotdeauna activitati de team building si motivare, jocuri interactive si, in mod suplimentar, alte componente la alegerea conducerii (instruire in tehnici de vanzare, negociere de bugete, rezolvare de conflict, etc.). Staff retreat-ul se organizeaza de obicei de vineri pana duminica, in luna decembrie daca include o componenta de bilant, in luna ianuarie cu o componenta de planificare, respectiv in lunile septembrie sau martie pentru organizatiile ancorate in dinamica mediului de afaceri american.
Ulterior interventiilor, etapa de urmarire sau follow-up este critica pentru finalizarea si incadrarea in rutina a noilor aptitudini si practici.

Desi recomandam intotdeauna apelarea la consultanti externi experimentati, ca echipa BusinessMachine, in caz “de avarie” puteti sa va proiectati si sa implementati o sesiune de team building sau un staff retreat si cu resurse proprii. Avantajele ultimei optiuni includ costul mai scazut iar dezavantajele includ subiectivitatea inevitabila a moderatorului.

Prin team building, echipelor li se asigura sau li se reda periodic de catre consultanti profesionisti nivelul maxim al celor sapte elemente care definesc o echipa de mare performanta:

1.        Angajament – Oamenii inteleg cum se incadreaza munca lor si valoarea pe care o produc in obiectivele organizatiei. Ei simt ca obiectivele organizatiei sunt realizabile cu ajutorul lor si aliniate cu obiectivele personale si ale echipei din care fac parte.

2.       Contributie – Echipele au nevoie de oameni cu capacitate tehnica, cu abilitati interpersonale, cu initiativa si dorinta de a invata. Cu cat oamenii au mai multa incredere in echipa, cu atat vor fi dispusi sa contribuie mai mult la performanta.

3.       Comunicare – Pentru ca o echipa sa-si atinga potentialul maxim, membrii ei trebuie sa poata exprima ce gandesc, cere sprijin, impartasi idei noi sau nepopulare, risca sa faca greseli. Aceasta este posibil numai intr-un mediu preocupat de solutii si nu de probleme si coeziunea este intotdeauna rezultatul comunicarii prietenoase, deschise si pozitive.

4.       Cooperare – Cele mai multe provocari cer astazi mai mult decat o buna performanta solo. Modelul IPITS ajuta echipele in a-si perfectiona comportamentele care maximizeaza sinergia:

               a.   Incredere – “Poti conta pe mine” este o sintagma uzuala si bazata in realitate in echipele performante. Membrii echipei au incredere ca atunci cand un coleg s-a angajat sa dea un telefon, sa citeasca un raport, sa perticipe la o actiune, etc., acel lucru va fi facut negresit, bine si la timp.
                b.   Precizie – “Facem treaba bine de prima data” este o alta fraza care defineste calitatea si performanta caracteristice echipelor functionale. Mandria personala pentru calitatea livrata se reflecat in mandria echipei pentru rezultatele comune.
               c.   Inovare – Creativitatea infloreste in echipa cand indivizii se simt sprijiniti de colegi. Riscul luarii initiativei pentru schimbare este mult mai confortabil in cazul abordarilor colective.
               d.    Timp – Cand membrii echipei coopereaza cu adevarat, ei respecta timpul celorlalti, livrand la termenele stabilite, venind la timp la intalniri, furnizand informatii imediat, etc.
               e.    Spirit – Echipele performante sunt caracterizate de un spirit de generozitate si respecta reguli de achipa ca: pretuieste individul, cladeste incredere in echipa, comunica deschis, accepta diferentele, bucura-te de succesul colectiv, primeste bine noii veniti.

5.       Managementul conflictului – Este inevitabil ca o echipa, cu minti diferite si implicate, sa aiba de a face cu conflicte din cand in cand. Probleme nu apar din existenta diferentelor ci din felul in care acestea sunt administrate. Daca unii pretind ca echipele “bune” nu au conflicte, s-ar putea doar sa le ascunda “sub pres”. Conflictele fac parte din realitatea oricarei echipe si nu exista “pres” suficient de mare pentru ce se poate acumula daca echipa nu accepta conflictele
si nu ia din timp masuri de management al acestora. Trei tehnici care ajuta sunt:
          a. Incadrarea noua – concentrarea pe avantajele si nu pe inconvenientele abordarii si negocierii unei solutii pentru conflict

          b. Schimbarea pantofilor – practicarea empatiei prin plasarea mentala in pozitia sau “pantofii” celeilalte parti in conflict

          c. Afirmatiile – ganduri si fraze pozitive reflectand rezultate dorite ale unei interactiuni vor influenta in bine comportamentul si vor evita conflicte.

6.       Managementul schimbarii – Intr-o lume fluida si piete nestatornice, echipele trebuie nu numai sa raspunda bine, rapid si eficient la schimbare dar de multe ori chiar sa o initieze in maniera proactiva.

7.       Conexiuni – O echipa performanta isi va perf

ectiona prin team building conexiunile cu:

         a. Intreaga organizatie – membrii discuta performanta echipei in relatie cu prioritatile si valorile organizatiei.

         b. Membrii echipei – colegii se ajuta reciproc, se suplinesc cand e nevoie, se felicita reciproc, celebreaza succesul impreuna, contribuie la resurse comune.

         c. Alte echipe – echipele care se conecteaza bine cu alte echipe ii percep de obicei pe acestia din urma drept “clienti interni” si ii trateaza cu acelasi respect ca si pe clientii externi organizatiei.

Planificati acum o sesiune de team building pentru echipa sau organizatie si pregatiti-va pentru un salt calitativ si cantitativ al afacerilor dumneavoastra!

Domeniile pentru care am desfășurat angajamente de instruire practică și consultanță managerială:

Cursuri aplicative

Vânzări accelerate
"Nu există vânzători buni si vânzători slabi; există oameni care conving și alții care se lasă convinși."

Acces rapid în piețe noi
"Firmele de succes nu investesc în marketing pentru că au bani, ci au bani pentru că investesc în marketing."

Middle-management: importanța conducătorilor de echipe 
"Performanțele afacerii depind de profesionalismul mananagerilor intermediari."

P4P (pay for performance) - motorul creșterii performanței
"Cel mai eficient și modern sistem de recompensare a personalului, satisfăcător atât pentru angajat cât și pentru patronat."

TimeToMarket (RO)

#78: Dupa lege, religie, ratiune si emotii, ce mai cumparam?

Omul mileniului III se percepe pe sine tot mai mult drept un individ unic și irepetabil, cu personalitatea și sensibilitățile sale, care îl definesc ca om. Surprinzător – sau nu – oamenilor pare să le fie bine așa, acest nou comportament, ne-rațional și bazat preponderent pe EMOȚII nu este și disfuncțional. Realitatea obiectivă însă nu se schimbă, doar percepția noastră despre ea. Acceptând emoțiile, sentimentele și dorințele drept ceea ce sunt nu trebuie, totuși, să devenim o țintă și mai ușoară tehnicilor consumeriste îndreptate asupra noastră.

Cât de liber mai decidem? [citeste tot]

Date contact

Adresa:
Bd. Libertății nr. 1,      Intrarea 2, Et. 4, Ap. 34,      Cod Postal 040127, Sector 4, București, România
Tel:
+4 0 721 228 331
E-Mail:
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Web:
www.businessmachine.ro

markerGăsește-ne pe hartă

Prietenii nostri