TimeToMarket #80 - Team Drinking vs. Team Building

 

Școala veche de teambuilding, testată din nou

Doamna mea tocmai s-a întors la 3 azi dimineață de la ”teambuilding” de corporație. Teambuilding tipic de ”școală veche”, când șeful își scoate subalternii la o băută. Indiferent dacă petrecerea are loc într-o seară sau de-a lungul unui weekend, la restaurant, în club sau la munte, asta s-a tot făcut și încă se mai face. Pentru că dă și rezultate?

Conform definiției, pentru ca o activitate să se califice drept teambuilding (activitate de consolidare a echipei), ea ar trebui să producă cinci efecte:

1. Amintire comună - Să constituie o experiență nouă și comună pentru participanți

2. Apropiere - Să ușureze comunicarea și deschiderea reciprocă (poate chiar confidențele) între participanți

3. Egalizare – Să diminueze diferențele dintre participanți prin implicarea tuturor în activități, în egală măsură

4. Încredere – Să întărească gradul de încredere reciprocă al participanților între ei, ca și încrederea lor în management și în organizație

5. Auto-cunoaștere – Să asigure un cadru în care fiecare participant să învețe ceva nou despre alții dar mai ales despre sine

 

Să le luăm pe rând:

Să notăm de la 0 (puțin) la 10 (mult), măsura în care o sesiune de team-drinking produce cele cinci efecte, deci face treaba de teambuilding.

1) Băuta colectivă constituie o nouă amintire, comună participanților.

Oh, da! După eveniment rezultă amintiri comune celor care au participat. Dacă lucrurile o iau într-o direcție frecvent întâlnită pe la noi, de a doua zi s-ar putea ca toți participanții să asocieze mental pe colega lor nouă de la contabilitate cu dansul pe mese. Sau pe domnul de la aprovizionare – altfel serios - cu cele mai tari romanțe cântate vreodată. Dar un șef care controlează în general bine lucrurile nu va permite să se ajungă acolo, nu? Va face ce depinde de el ca să nu.

Așa că, în cel mai prudent scenariu, șeful se va asigura că sesiunea nu va include nimic memorabil de acest fel. În scenariul scăpat de sub control se va lăsa, însă, pentru cei mai mulți participanți, cu ceva amintiri și cu niște zâmbete asociate lor. Chiar și participanții morocănoși sau reținuți vor avea ce-și aminti. Domnișoara de la contabilitate și colegul de la aprovizionare vor avea și ei unele amintiri, chiar dacă nu total plăcute și nici clare.

Deci, între nimic de reținut (0) și ceva-ceva de ținut minte (10), pentru că al doilea scenariu e mai frecvent, acordăm pentru băuta cu colegii un meritat 7 la acest criteriu.

2) Petrecerea cu băutură facilitează comunicarea neîngrădită și chiar confidențele și intimitățile între participanți.

Păi cum să nu? Există și un banc, pe care îl știu de la cineva de la Selgros, care zice așa:

- Cum se numește un eveniment cu 40 de participanți la care toți se gândesc la mâncare și băutură, numai 2 dintre ei la sex?
- Nuntă.
- Cum se numește un eveniment cu 40 de participanți și la care absolut toți se gândesc la mâncare și băutură?
- Parastas.
- Cum se numește un eveniment cu 40 de participanți la care absolut toți se gândesc la sex?
- Teambuilding.

Lăsând exagerările deoparte, discuțiile pe teme personale întăresc relațiile personale, deci duc interacțiunea dincolo de registrul limitărilor din realitatea profesională, iar asta nu poate decât să ajute la reducerea barierelor în comunicare, a prejudecăților și a distanțelor dintre oameni. E demonstrat științific că băutura relaxează și reduce inhibițiile, așa că ajută sigur la socializare. Sunt sigur că aveți fiecare oarece povești în acest sens, așa că nu mai insist.

Băutura primește un 9 solid la capitolul facilitarea deschiderii.

3) Băuta cu colegii diminuează diferențele dintre participanți, prin implicarea egală în distracțiile la dispoziție, indiferent de vârstă, sex, educație, vechime în firmă, funcție etc

Pentru a da o șansă reală talentelor ascunse să iasă la iveală, trebuie ca ierarhia oficială de la locul de muncă să rămână – pe cât se poate - dincolo de ușa cârciumii. Numai în acest fel se pot consolida relațiile sincere și respectul real. Ar trebui ca toată lumea participantă la team-drinking-ul nostru să poată face asta pentru ca lucrurile să nu dea într-o prea mare stânjeneală. Ei, asta e tare greu...

Cel care, aflat în mijlocul petrecerii, tot mai ține să râdă odată cu șeful și să îi păstreze vinul la rece, va tulbura atingerea acestui deziderat de egalizare. Invers, șefutzul care pune bot pentru că trebuie să aștepte să i se umple halba după cea a șoferului nu prea contribuie la spiritul egalității.

Având în vedere personalitățile mereu foarte diferite și caracterul orgolios al conaționalului nostru tipic, aș spune că, doar prin simpla prezență a băuturii și distracției, fără niște activități alese bine și conduse abil de un facilitator profesionist, dimensiunea de egalizare e prea puțin împlinită prin team-drinking.

Băuta cu colegii primește doar un 5 la contribuția la egalizarea șanselor.

4) Băutul împreună întărește încrederea, unii în alții și toți în organizație.

Experiențele ziditoare de caracter, indiferent dacă sunt plăcute sau nu, sunt acelea care ne forțează să ne bazăm pe alții pentru reușită, amintindu-ne că ăsta e unul din lucrurile care ne fac mai oameni. Gândindu-mă la doar câteva ocazii, bag samă că băutul împreună nu se numără printre aceste experiențe.

Am participat odată la un team-drinking desfășurat într-un local din capitala bulgară Sofia. În partea a doua a nopții (deci după destul de mult drinking), doi colegi - seniori amândoi de altfel – au decis în mod spontan să testeze exact această componentă a unei echipe, încrederea în coechipier. S-au dus împleticindu-se fiecare către câte un capăt al sălii, s-au întors spre asistență și, strigând numele celuilalt și fluturându-și brațele, au rupt-o la fugă unul către altul. Noi am înțepenit cu paharele în aer iar ei s-au izbit la mijlocul distanței și s-au susținut reciproc să nu cadă. În uralele lor și ale asistenței, și-au reluat apoi bălăbănindu-se pozițiile și s-au mai aruncat o dată, alergând și zbierând, unul spre altul. S-au ratat de puțin de data asta, și au căzut destul de rău. A doua zi (ca și în perioada următoare la muncă) nu am sesizat vreo reducere a exgeratei concurențe și a șicanărilor profesionale dintre ei.

La un alt team-drinking, asociat unui curs de o săptămână la Washington, DC, trainerul nostru care team-drink-uia cot la cot cu noi ne-a asigurat pe la miezul nopții, pe noi cei 3-4 care mai rezistam alături de el pe baricade, că nu e cazul să ne retragem ca să ne facem tema pentru mâine, că ne va menaja. A doua zi ne-a ascultat la curs numai pe noi.

O fi părerea mea subiectivă, dar poate că e mai mult decât atât; nu cred că băutul împreună are vreun efect notabil în ceea ce privește consolidarea încrederii între co-băutori sau între ei și șefii sau organizația lor.

Dau băutului împreună doar un 1 la întărirea încrederii.

5) Team-drinking-ul contribuie la o mai bună auto-cunoaștere

O definiție a succesului zice că acesta nu e despre depășirea de către tine a celorlalți ci despre depășirea, în fiecare zi, a lui ”tu” cel de ieri. Procesele de auto-cunoaștere, auto-educare și, în cele din urmă, de auto-depășire presupun pe de o parte acumularea de experiențe, trăiri și informații plus, pe de altă parte, alocarea unor intervale de timp rezervat, fără alte tulburări, introspecției și sedimentării lucrurilor folositoare din noianul celor pățite. Sesiunile de teambuilding care își merită numele au grijă să facă exact asta, să tragă pe îndelete, structurat și clar – cu ajutorul unor profesioniști - învățăminte pentru participanți din activitățile desfășurate. Astfel acestea constituie distracție cu un scop și un câștig, nu doar hăhăială și hărmălaie în van. Participanții au ocazia să își auto-analizeze comunicarea, reacțiile și acțiunile, ca și efectele acestora asupra lor și a celorlalți, ca să le, și să se îmbunătățească.

În cazul team-drinking-ului, la finalul agitației mă tem că se află doar taxiul spre casă și dezlegarea cravatei sau scoaterea cerceilor în fața unei oglinzi care pare a se clătina prea puțin elegant.

Team-drinking capătă, cu generozitate, un 2 pentru contribuția la auto-cunoaștere.

 

Scor total:

Opțiunea team-drinking acumulează, pentru contribuția sa la efectele pe care trebuie să le așteptăm de la o sesiune de consolidare a echipei, un scor de 24 de puncte din 50 posibile. Deci, cu îngăduință, aproape jumătate din nota maximă. Nu e rău de tot dar nici grozav de bine.

Dacă performanțele echipei scârțâie, dacă ai câțiva membri noi care trebuie integrați, dacă se cer modificări ale proceselor și oamenii sunt rezistenți la schimbare, sau dacă eficiența și productivitatea nu sunt la nivelul dorit și tocmai te gândeai că ”te scoți” cu un tradițional team-drinking, mai gândește-te o dată.

Gândește pozitiv, folosește tot ce-i bun la team-drinking dar numai ca o completare la un program de teambuilding planificat și executat cu profesioniști. Iar la finalul acestuia, desigur, sărbătorește cum se cuvine, cu o bine-meritată băutură, toate lucrurile bune câștigate alături de oamenii tăi.

 

Toate astea sunt doar câteva dintre cele ce ar fi de spus despre subiect. Mai multe oricând dacă vom continua comunicarea sau dacă alegi să participi la instruirile noastre practice; atenție unele sunt acum la preț redus iar altele chiar gratis! 

Vrei detalii despre oricare dintre cele de mai sus? Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.  

Vrei să te instruiești practic și rapid pentru a comunica mai eficient și pentru a-ți crește performanțele? Alege, ai de unde!

 

Vrei să împărtășești cu prietenii? Dă-ne cu curaj un LIKE sau SHARE mai jos!

 

 

Domeniile pentru care am desfășurat angajamente de instruire practică și consultanță managerială:

Cursuri aplicative

Vânzări accelerate
"Nu există vânzători buni si vânzători slabi; există oameni care conving și alții care se lasă convinși."

Acces rapid în piețe noi
"Firmele de succes nu investesc în marketing pentru că au bani, ci au bani pentru că investesc în marketing."

Middle-management: importanța conducătorilor de echipe 
"Performanțele afacerii depind de profesionalismul mananagerilor intermediari."

P4P (pay for performance) - motorul creșterii performanței
"Cel mai eficient și modern sistem de recompensare a personalului, satisfăcător atât pentru angajat cât și pentru patronat."

TimeToMarket (RO)

#78: Dupa lege, religie, ratiune si emotii, ce mai cumparam?

Omul mileniului III se percepe pe sine tot mai mult drept un individ unic și irepetabil, cu personalitatea și sensibilitățile sale, care îl definesc ca om. Surprinzător – sau nu – oamenilor pare să le fie bine așa, acest nou comportament, ne-rațional și bazat preponderent pe EMOȚII nu este și disfuncțional. Realitatea obiectivă însă nu se schimbă, doar percepția noastră despre ea. Acceptând emoțiile, sentimentele și dorințele drept ceea ce sunt nu trebuie, totuși, să devenim o țintă și mai ușoară tehnicilor consumeriste îndreptate asupra noastră.

Cât de liber mai decidem? [citeste tot]

Date contact

Adresa:
Bd. Libertății nr. 1,      Intrarea 2, Et. 4, Ap. 34,      Cod Postal 040127, Sector 4, București, România
Tel:
+4 0 721 228 331
E-Mail:
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Web:
www.businessmachine.ro

markerGăsește-ne pe hartă

Prietenii nostri